„Depășirea” prin dreapta: De ce e un risc pe care nu vrei să ți-l asumi
Înainte să intrăm în subiect, trebuie să clarificăm un pic terminologia, că e important. Conform legislației, depășirea e atunci când schimbi banda, treci de mașină și intri înapoi în fața ei. Dacă tu ești deja pe banda unu și treci pe lângă unul care merge mai încet pe banda doi, legal nu e depășire. Dar, pentru simplitatea discuției și ca să înțeleagă toată lumea ce vreau să zic, o să-i spunem „depășire” indiferent de situație.
Suntem ființe ale obișnuinței
De ce e așa de periculoasă manevra asta prin dreapta? Pentru că noi, ca șoferi, suntem învățați să mergem pe partea dreaptă a drumului. Acolo e bordura, acolo e trotuarul, acolo e marginea. Toată viața conducem cu ideea că în dreapta noastră nu are cine să fie, că n-are de unde să apară cineva.
Din cauza acestei obișnuințe apar și problemele cu bicicliștii sau pistele de biciclete. Nu prea le dăm prioritate pentru că ei ne depășesc prin dreapta, iar creierul nostru nu e setat să caute pe cineva acolo.
Riscul pe drumurile cu mai multe benzi și pe autostradă
Când mergi pe un drum cu trei sau patru benzi, riscul e uriaș ca cineva de pe o bandă superioară să treacă pe cea inferioară (spre dreapta) fără să te vadă. Omul nu se așteaptă să fii acolo. Toată lumea, când depășește sau schimbă banda, se uită mai atent în stânga, pentru că așa e regula firească. În dreapta, mulți consideră că e „marginea drumului” și nu mai contează așa mult oglinda.
Pe autostradă, situația e și mai critică. Dacă dai de „leneșul” care merge încet pe banda doi și tu vii tare pe banda unu, ai mare grijă! S-ar putea ca fix când ești în dreptul lui să se trezească și el: „Băi, sunt pe banda doi, hai repede pe unu!”. El nu se așteaptă ca cineva să-l devanseze prin dreapta. Se așteaptă să vii în spatele lui, să-i dai flash-uri sau claxoane ca să se dea la o parte, nu să treci pe lângă el prin dreapta.
Ce ar trebui să faci în loc să riști? Sfatul meu e simplu: nu depăși prin dreapta.
Dacă ai pe cineva în față care merge încet pe banda a doua:
Nu sta lipit de el: Nu face ca handicapații care dau flash-uri de la doi metri.
Stai în diagonală: Rămâi undeva în colțul lui, în câmpul lui vizual, dar nu te băga direct.
Așteaptă câteva secunde: Dă-i timp să te observe. Poate te-a văzut, poate nu, dar asigură-te că te-a reperat înainte să faci orice manevră.
E un risc mult mai mare să treci prin dreapta decât prin stânga, oriunde te-ai afla. Există oricând șansa ca cel din stânga ta să nu se asigure corect când revine pe banda unu.
Pe scurt: obișnuința bate legea uneori în mintea oamenilor, așa că nu te pune în unghiul lor mort din dreapta. Hai, pa!